Cuvinte de incurajare

iun. 3, 2021 | - BLOGUL

CUVINTE DE ÎNCURAJARE 

(începutul COVID-ului)

În acest timp de încercare, când suntem separați fizic, Domnul mi-a pus pe inimă să scriu câteva cuvinte de încurajare. Sunt cuvinte pe care le cunoașteți cu toții, dar acest lucru ne va ține uniți în Duh. Le veți recunoaște, căci ele sunt subiectele rugăciunilor pe care deja le-ați înalțat la tronul de har.

Biserica lui Isus este chemată să stea la spărtură și să mijlocească pentru ceilalți. Fiecare dintre noi trebuie să rămână în rugăciune și să se smerească în fața Tatălui. (Ezechiel 23.30, Isaia 6.5)

Am folosit pronumele „Eu” pentru că este mai ușor pentru  normele ortografice, dar fiecare dintre noi se va ruga după cum Duhul îl inspiră.

Tată ceresc, mă infățișez înaintea tronului tău. Curăță-mă cu cărbunele aprins  de focul purificator al Duhului tău Sfânt; purifică-mi cuvintele, gândurile, sentimentele și emoțiile. Eliberează-mă de orice mândrie. Iartă-mi păcatele. Iartă toate nelegiuirile mele. Îngenunchez în fața ta și îmi îngenunchez inima. Primește rugăciunea mea.

Mă rog, Tată, pentru noi și pentru prietenii noștri, frații și surorile noastre în credință … Tată, în numele lui Isus cer protecția ta divină asupra noastră a tuturor. Cer protecția sângelui lui Isus asupra fiecăruia dintre noi. Ca și în Egipt, proclam că îngerul morții nu se apropie de casele noastre.

Cuvântul spune: dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma (Marcu 16.18) și  că Cel ce este în noi este mai mare decât cel ce este în lume.(1 Ioan 4.4) Dacă cumva cineva este atins de ceva de moarte (sau un virus), declar că sângele prețios al lui Isus este mai puternic decât această băutură (virus). Puterea învierii lui Hristos acționează în fiecare moment în trupul, sufletul și duhul nostru, iar această putere, Duhul de viață, inghite duhul morții. Cel care curge prin venele noastre este ADN-ul Tatălui ceresc. Duhul de viață (Romani 8.2) este cel care ne regenerează și ne întinerește ca vulturul (Psalmul 103.5).

Tată, mă rog pentru Biserică … pentru această frumoasă Biserică strălucitoare pe care Fiul a câștigat-o cu sângele său, cu viața sa. Această Biserică care este pasiunea Sa … Mă rog pentru Biserica de pe tot pământul ca să nu-i fie frică, să fie întărită în acest timp de necaz,ca pacea supranaturală a lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, să-i umple inima… (Filipeni 4.7) Cer protecție divină pentru fiecare dintre ei, de la prunc până la cel mai bătrân, ca toți să rămână fermi în credință, în promisiunile tale, ca picioarele lor să nu se clatine (Psalm 125.1) ) și credința lor să nu se slăbească. (Luca 22.31-32)

În aceste momente în care pierdem controlul bărcii din cauza valurilor spumegătoare (Psalmul 46.1-3), când tot ce părea stabil în viața noastră este zguduit, când întregul sistem mondial ar putea să se prăbușească, cer, Tată, ca biserica ta să rămână în pace cu Stăpânul Său în barcă, încrezându-se în Tine și bazându-se pe promisiunile Tale. Isus este totul, El este chintesența, răspunsul la orice  îndoială și orice întrebări. El este mai presus de țări și de guverne, de ură și mândrie, de știință și de orice gândire umană, de filozofii și schimbări. Îți cer să intervii cu brațul tău puternic și să o protejezi de rău pentru că Tu îți iubești biserica, ea este comoara ta.(Isaia 43.4, Maleahi 3.17)

Mă rog pentru biserica Ta de pe tot pământul ca să se ridice în numele Tău pentru a manifesta puterea și autoritatea pe care i le-a dat Leul seminției lui Iuda. Ca să stea în spărtură pentru a mijloci pentru mântuirea sufletelor. Ca să fie o sursă de stabilitate pentru națiuni, cea care deține Răspunsul, lumina care strălucește în întuneric, arătându-le calea spre Viață.

Mă rog ca Tu să transformi această nenorocire într-o oportunitate pentru sufletele pierdute ca să se întoarcă la Tine; ca Duhul tău să le convingă în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata. (Ioan 16.8-9)

Pentru că Tu iubești popoarele (Deuteronomul 33.3), mă rog să întinzi protecția mantiei tale de iubire asupra națiunilor, astfel încât acestea să fie protejate de acest atac; cer de asemenea  favoarea ta peste cei care sunt deja afectați de acest virus, ca să nu piară, ci să fie vindecați.

Mă rog pentru autorități, ca Tu să le inspiri în luarea deciziilor, ca măsurile propuse să asigure o mobilizare rapidă pentru protecția oamenilor, ca panica să fie îndepărtată și ca Tu să te îngrijești de nevoile fiecăruia. Cer inspirație divină pentru cercetători, pentru ca un vaccin împotriva acestui virus să fie găsit cât mai curând posibil.

Părinte, mă alătur bisericii tale, acestei armate de „mai mult decât biruitori” (Romani 8.37) și ridic mâna contra acestui virus, ordonând ca propagarea lui să se oprească în numele lui Isus; ca această putere distructivă să plece genunchiul înaintea numelui lui Isus; ca ea să-și plece capul în același mod în care a îndrăznit să-l ridice și să se întoarcă neputincioasă de unde a fost trimisă. Profețesc o mare pagubă pentru împărăția întunericului, că planurile vrăjmașului vor fi zădărnicite, că mulțimile vor fi eliberate de această putere și strămutate în împărăția Fiului dragostei Tale. (Coloseni 1.13)

Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin. 

(Efeseni 3.20-21)

 

20 martie 2020

Les thèmes