Numeri 16 si 17
Biblia ne povestește despre două răscoale prin care a fost contestată autoritatea lui Moise și a lui Aaron în fața poporului. Prima organizată de Korah, Dathan și Abiram, care erau însoțiți de două sute cincizeci de oameni din copiii lui Israel. I-au reproșat lui Moise și lui Aaron că s-au ridicat mai presus de adunarea Domnului (v.3) Moise le-a răspuns: « Mâine, Domnul va arăta cine este al Lui şi cine este sfânt şi-l va lăsa să se apropie de El; va lăsa să se apropie de El pe acela pe care-l va alege. » (Numeri 16.5) A doua oară întreaga adunare a copiilor lui Israel a cârtit împotriva lui Moise și Aaron (v.41)
Dumnezeu le-a confirmat autoritatea de trei ori. Prima dată pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit, pe ei şi casele lor, împreună cu toţi oamenii lui Core şi toate averile lor. (Numeri 16.30-33) A doua oară un foc a ieşit de la Domnul şi a mistuit pe cei două sute cincizeci de oameni care aduceau tămâia. (Numeri 16.35, Numeri 26.9-10) Mesajul trebuia să fie foarte clar: leviții au fost chemați să ducă chivotul legământului Domnului, să stea înaintea Domnului ca să-I slujească şi să binecuvânteze poporul în Numele Lui (Deuteronom 10.8), dar preoția este acordată lui Aaron și a urmașilor săi (Numeri 16.40)
A doua zi a avut loc o nouă răscoală. Poporul îi învinovățește pe Moise și pe Aaron pentru ceea ce s-a întâmplat cu o zi înainte. Mânia Domnului izbucnește din nou și focul începe să mistuie adunarea. Moise i-a spus lui Aaron să ia cădelniţa, să pună foc în ea de pe altar, să pună tămâie în ea și să meargă repede la adunare și să facă ispășire pentru ei; căci a izbucnit mânia Domnului şi a început urgia.Aaron a făcut așa întocmai. El a tămâiat şi a făcut ispăşire pentru norod. S-a aşezat între cei morţi şi între cei vii, şi urgia a încetat. (v.48)
Pentru prima dată poporul Israel avea un mare preot: Aaron. Rolul său a fost să mijlocească pentru popor înaintea lui Dumnezeu și să facă ispășire pentru păcatele oamenilor și pentru ale lui. În acest pasaj observăm că de îndată ce s-a plasat între morți și vii, miracolul harului s-a produs. Urgia se oprea pe oriunde se răspândea parfumul (tămâia). Aaron este o imagine a lui Hristos, care este marele nostru preot. El a stat între cei vii și cei morți și s-a adus pe Sine ca ispășire pentru păcatele noastre. Versetele 5 și 40 din Numeri 16 ne învață că niciun străin care nu este din neamul lui Aaron să nu se apropie să aducă tămâie înaintea Domnului, pentru că oricine se apropie de cortul Domnului moare. (Numeri 17.13) Nu ne putem apropia de El dacă nu-I aparținem, dacă nu suntem sfinți (puși deoparte) și dacă n-am fi fost aleși de Domnul. Mulțumiri fie aduse Tatălui ceresc, pentru că prin jertfa crucii am devenit o preoție împărătească (1 Petru 2.9) și neprihănirea lui Dumnezeu în Isus Hristos. (2 Corinteni 5.21) Isus, marele nostru preot, stă la dreapta Tatălui și mijlocește pentru noi.
După acest miracol al harului, Dumnezeu confirmă preoția și autoritatea lui Aaron pentru a treia oară. De data aceasta, în loc să folosească moartea ca confirmare, Dumnezeu folosește viața. La cererea Domnului, Moise trebuia să ia de la copiii lui Israel douăsprezece toiege, câte un toiag de fiecare căpetenie a caselor părinţilor lor, identificate cu numele fiecărei case. Pe toiagul lui Levi va fi scris numele lui Aaron. Moise le va așeza în cortul întâlnirii, înaintea mărturiei. Bărbatul pe care Domnul îl alege va fi cel al cărui toiag va înflori. (Numeri 17.2-5) A doua zi, când a intrat Moise în cortul mărturiei, iată că toiagul lui Aaron, care era pentru casa lui Levi, înverzise, făcuse muguri, înflorise şi copsese migdale. (Numeri 17.8)
De ce a treia confirmare a fost diferită de primele două? Ce fapt s-a întâmplat între aceste episoade care a putut potoli mânia lui Dumnezeu? A trebuit ca Aaron să se așeze între cei morţi şi între cei vii și să facă ispășire pentru norod. A trebuit ca Isus, marele nostru preot pentru totdeauna, să stea între Dumnezeu și omenire și să-și verse sângele pentru iertarea păcatelor noastre. Este trecerea de la Lege la har. Legea generează moartea în timp ce harul dă viață.
Toiagul lui Aaron a rămas toată noaptea în prezența slavei Domnului. Nu a mai fost nevoie de apă, lumină și căldură, elemente ce aparțin creației, necesare pentru ca o plantă să înflorească. Ceea ce a fost mort a înviat. Isus este învierea și viața (Ioan 11.25). Tot ce atinge slava Dumnezeului creator revine la viață. Simți că există domenii din viața ta seci, fără rod. Există apeluri abandonate, promisiuni uitate sau viziuni neîmplinite. A fost suficient ca acest toiag complet uscat să rămână o noapte în prezența gloriei lui Dumnezeu, Shekhinah. Dumnezeu este izvorul apelor vii (Ieremia 2.13) și Isus învierea și viața. Legea duhului de viață înghite orice altă lege. Revino în prezența lui Dumnezeu, fii însetat după neprihănirea Lui și tot pustiul vieții tale va prinde viață.
De ce migdale? Migdalul (שקדייה → shkediya = migdale) este primul copac înflorit în Israel. La sfârșitul iernii, el face flori de culoare alb-roz care apar înaintea frunzelor. Fiecare ramură se va umple de alb, amintindu-ne de rochia unei mirese. Aceasta este o imagine a lui Hristos, înviat din morți, „el este întâiul rod al celor care au adormit” (1 Corinteni 15.20).
Dacă ciclul de viață al acestui copac durează în mod regulat câteva luni (muguri-flori-frunze-fructe), pentru toiagul lui Aaron a durat doar o noapte. Când Isus a transformat apa în vin, toți anii necesari pregătirii unui vin de bună calitate au fost reduși la câteva momente. Pentru că Dumnezeul nostru este stăpân peste timp și spațiu. Favoarea lui este peste tine. El va comprima timpul vieții tale și viziunile abandonate de ani de zile își vor cunoaște împlinirea într-o perioadă foarte scurtă de timp.