Iosua 14.6-15
Caleb a fost unul dintre cei doisprezece spioni trimiși în Canaan. Dumnezeu le promisese deja țara și Moise a trimis spioni care ar fi trebuit să confirme ceea ce spusese Dumnezeu, că în acest loc curge lapte și miere. Zece dintre ei au confirmat bogăția țării, dar au raportat și prezența uriașilor care locuiau acolo, fapt care a înmuiat inimile oamenilor și i-a descurajat să meargă la luptă. Numai Iosua și Caleb au raportat cu curăţie de inimă (versetul 7). Toți cei care au înnegrit țara au murit loviţi de o moarte năprasnică în pustie (Numeri 14.36). Dumnezeu a pedepsit poporul, care va rătăci 40 de ani în deșert. Caleb și Iosua au petrecut cei 40 de ani în pustie, chiar dacă ei făcuseră probă de credință în raportul lor.
Caleb face parte din seminţia lui Iuda, tribul regal, pentru că toți regii proveneau din acest trib. Steagul lor reprezenta un leu. Acesta este motivul pentru care Isus, care s-a născut din acest trib, este numit leul din seminţia lui Iuda. A fost cel mai curajos trib, a fost întotdeauna primul în luptă. Iuda înseamnă laudă. Cu laudă începem tot ceea ce facem cu Domnul.
Caleb se prezintă în fața lui Iosua 45 de ani mai târziu, cerând țara pe care i-o promisese Moise. Hebron sau Cades-Barnea (versetul 7), numit altădată Chiriat-Arba (versetul 15) era țara pe care o călcase piciorul lui cu 45 de ani în urmă . Nu era un pământ oarecare.În primul rând, el purta toate valorile strămoșești. Patriarhii și soțiile lor fuseseră îngropați acolo: Avraam, Isaac, Iacov, Sara, Rebecca și Lea (Geneza 23.2) În plus era vorba despre un munte. Doar când ești pe munte poți vedea de departe dacă dușmanii se avansează spre tine. De asemenea numai când te afli pe un munte poți contempla frumusețea moștenirii tale, ceea ce Domnul a făcut pentru tine, în viața ta. Singura problemă este că acolo erau fiii lui Anak, uriașii.
Iosua l-a binecuvântat și i-a dat ca moștenire Hebronul(versetul 13).
Caleb nu a meritat întârzierea de 40 de ani, pentru că adusese vești bune poporului, fiind însufleţit de un alt duh (Numeri 14.24). Dimpotrivă, el, împreună cu Iosua, a acceptat fără cârtire încercarea celor patruzeci de ani în deșert.Observăm că este viguros, că are aceeași putere pe care o avea cu 45 de ani în urmă, fie pentru luptă, fie ca să meargă înaintea poporului (versetele 9-11). În viața ta spirituală, aștepţi ca promisiuni care au fost făcute de Domnul să se împlinească. Chiar dacă există o întârziere în înfăptuirea lor, care nu ţi se datorează ţie, să știi că ai aceleași resurse pentru ca ele să se realizeze.
În smerenia sa, Caleb se bazează pe ajutorul lui Dumnezeu și nu pe propria sa putere (versetul 12). Acest pământ era locuit de uriași și avea orașe mari și fortificate (12). Trebuie să luptăm pentru moștenirea noastră. Este lupta noastră împotriva dușmanilor noștri spirituali, împotriva a tot ceea ce pare imposibil și de neatins în viața noastră. Caleb i-a alungat pe cei trei fii ai lui Anac (Judecători 1.20)
În viața noastră spirituală, trebuie să privim cu ochii credinței. Când Domnul ne face o promisiune, El va fi cu noi în luptă. Lipsa credinței va provoca moartea chemării noastre (ca toți oamenii care au murit în pustie). Putem trăi în mijlocul unui popor infidel și necredincios, dar credința noastră trebuie să rămână de neclintit. Cei care se văd ca niște lăcuste în fața dușmanului (Numeri 13.33) nu vor vedea niciodată promisiunile lui Dumnezeu împlinindu-se în viața lor. În Hristos suntem mai mult decât biruitori (Romani 8.37) și Dumnezeul oștirilor va lupta pentru noi.
Posedarea moștenirii noastre cerești este dobândită la cerere. „Dă-mi acest munte …” (versetul 12) Tatăl Ceresc este generos și îi face plăcere să le dea copiilor săi. Putem vedea mai târziu cum Caleb i-a dat fiicei sale mai mult decât ea îi ceruse. Acsa de asemenea va dovedi aceeași energie pentru a primi binecuvântarea (Iosua 15.19). Genele spirituale ale învingătorilor vor fi transmise generației următoare, la copiii noștri.
Îl uitase Domnul pe Caleb? Împlinirea promisiunii a venit prea târziu? Nu, Dumnezeul nostru nu întârzie niciodată. Dacă Caleb ar fi cucerit țara la 40 de ani, acest lucru nu ar fi fost surprinzător. Un tânăr în plină forță care se luptă cu dușmanii săi … Dar când această luptă se duce la 85 de ani împotriva unor uriași, avem de-a face cu un miracol.
Domnul face lucruri pentru slava Sa. Isus nu a venit prea târziu ca să-l salveze pe Lazăr. El a venit la momentul potrivit pentru că trebuia să ne arate că El este învierea și viața. Indiferent de provocările cu care te vei confrunta, Domnul îți va oferi resursele de care ai nevoie. Cu cât aceste provocări sunt mai mari, cu atât Domnul te va echipa în funcție de mărimea dușmanilor tăi și se va proslăvi prin tine.
Un alt lucru de reținut este că în viața noastră spirituală trebuie să fim întotdeauna bine antrenați și să păstrăm aceeași forță în luptă. Mâna care mânuiește sabia nu trebuie să slăbească. Dar chiar și în sensul propriu, se întâmplă ceva în corpurile noastre fizice, deoarece legea Duhului de viaţă (Romani 8.2) trece peste legile biologice, legile îmbătrânirii (Psalmul 92.12-14, Psalmul 103.5, Isaia 40.31 ). Caleb a intrat în posesia moștenirii sale pentru că a urmat în totul calea Domnului (versetul 9). Odată câștigată victoria, va veni ziua odihnei (versetul 15) și pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere (Filipeni 4.7) ne va inunda vieţile.